Cum esti tu
- Îți pasă sincer de oameni și ești disponibil să ajuți
- Te simți confortabil vorbind cu mulți oameni prin mail sau chat
- Te exprimi clar și concis în diferite contexte și stiluri de comunicare
- Îți place să găsești soluții istețe la probleme și nu accepți "nu se poate"
- Înveți rapid când te confrunți cu contexte noi.
- Ești o persoană organizată și atentă la detalii
- Faci față la schimbări și poți trece cu ușurință de la un lucru la altul
- Poți gestiona situații neclare cu încredere și reziliență
- Ai răbdare să-i asculți pe ceilalți până la capăt cu atenție și implicare
Despre rol
În rolul de Customer Support Officer vei fi primul punct de contact pentru clienții Solo. Căutăm o persoana care sa preia solicitările clienților într-un mod eficient, sa ofere răspunsuri corecte și prompte într-un limbaj accesibil clienților, contribuind astfel la oferirea unei experiențe de suport excepționale.
Ce vei face
- Vei fi responsabil pentru gestionarea întrebărilor clienților primite prin două canale de comunicare: email și chat-ul de pe site-ul nostru, oferind răspunsuri atât pentru etapele de pre-sales, cât și de post-sales
- Vei avea în grijă suportul general al platformei noastre: identificarea discrepanțelor și îmbunătățirilor, rezolvarea bug-urilor și furnizarea de training clienților cu privire la serviciile Solo, prin intermediul gestionării tichetelor de suport
- Vei colabora strâns cu echipa noastră de produs, impartasind feedback-ul clienților și contribuind la propunerea de îmbunătățiri pentru aplicația SOLO, bazate pe experiența ta și pe discuțiile cu aceștia
- Vei propune de asemenea îmbunătățiri privind procesele echipei de customer service pe masura ce acumulezi experiență și obții înțelegere suplimentară în rol și companie
- Te vei coordona constant cu ceilalți membri ai echipei de suport asigurându-te că nevoile clienților sunt prioritizate și rezolvate în mod corespunzător
Ce oferim noi
- Salariu competitiv (5000 RON)
- Abonament premium la clinicile medicale Regina Maria
- Programul de muncă este flexibil, dar încercăm să lucrăm 8-9 ore pe zi (plus pauza de prânz). Ca regulă, venim la birou (fizic), dar ocazional putem lucra și de acasă.
- Abonament Bookster
- Pauză de lectură zilnică, bootcamp anual, cărți cadou la angajare
- Nu numărăm zilele de concediu
- Healthy bar cu fructe proaspete, alune, cafea și cele mai bune ceaiuri, atmosfera relaxată în birou și colegi inteligenți și prietenoși.
Ce este SOLO FINTECH
SOLO Fintech este o companie de tehnologie pentru micii întreprinzători din România.
La SOLO, credem că viața unui freelancer/antreprenor nu trebuie să fie un maraton prin hârtii și birocrație. Suntem contabilul tău digital, gata să-ți ia grijile de pe cap.
Cu SOLO problemele complexe devin soluții digitale, simple, accesibile și eficiente.
De cand ne-am înființat în 2021, am reușit să creăm o comunitate de peste 11. 000 de SOLOprenori, transformând pasiunea noastră pentru tehnologie în liniștea SOLOprenorilor noștri.