Descrierea companiei:
GICA Import Export SRL activează din anul 1996 în domeniul echipamentelor industriale, fiind specializată în comercializarea și service-ul compresoarelor de aer, a instalațiilor de tratare a aerului comprimat și a accesoriilor pneumatice.
Compania este într-un proces continuu de extindere la nivel național, având parteneriate stabile cu producători de renume internațional.
Responsabilități:
- Gestionarea integrală a procesului de achiziții pentru materiale, echipamente și piese de schimb necesare activităților comerciale și tehnice;
- Lansarea comenzilor către furnizori interni și externi, urmărirea statusului acestora și asigurarea respectării termenelor de livrare;
- Solicitarea, analiza și compararea ofertelor primite, în vederea obținerii celor mai bune condiții comerciale și tehnice;
- Colaborarea cu departamentele tehnic, logistic și comercial pentru corelarea necesarului de aprovizionare cu planul de vânzări și service;
- Actualizarea permanentă a bazei de date cu furnizori, inclusiv identificarea de noi surse de aprovizionare;
- Verificarea documentelor de însoțire a mărfurilor (facturi, avize, declarații de conformitate, certificate de calitate etc.) ;
- Întocmirea rapoartelor periodice privind situația achizițiilor și costurile aferente.
Cerințe:
- Studii superioare finalizate (economice sau tehnice);
- Experiență de minimum 2 ani într-un rol similar, preferabil în domeniul echipamentelor industriale, pneumatice sau mecanice;
- Cunoștințe solide de operare PC (Excel, ERP reprezintă un avantaj);
- Cunoștințe bune de limba engleză – cunoașterea limbii italiene constituie un avantaj;
- Abilități de negociere și analiză economică;
- Atenție la detalii, rigoare și capacitate de organizare;
- Disponibilitate pentru colaborare permanentă cu furnizori externi și interni.
Oferim:
- Pachet salarial competitiv, corelat cu experiența și performanța;
- Mediu de lucru profesionist, stabil și orientat spre rezultate;
- Posibilități de dezvoltare profesională în cadrul unei companii cu capital 100% românesc, în plină expansiune;
- Expunere la colaborări internaționale și procese de achiziții complexe.