Ești în căutarea unui job și ai spirit anteprenorial? Îți dorești independență financiară și să ai program flexibil? 👨💻
Vești bune! Poți începe o frumoasă călătorie în domeniul imobiliar, alături de Virtual Imobiliare.
Suntem o echipă tânără, deschisă și plină de viață, dornică să îți împărtășească din experiența și învățăturile dobândite, să te ajute să te integrezi și să crești în cadrul grupului.
🗣 Ești o persoană comunicativă, responsabilă, punctuală, căreia îi place să lucreze în echipă? Ai experiență în domeniul vânzărilor?
Ești cu un pas mai aproape de job-ul mult visat. (Dacă vânzările reprezintă un domeniu neexperimentat de tine, dar ești dornic să înveți lucruri noi, nu îți face griji. Suntem dispuși să te ajutăm și să te susținem în acest sens).
Care sunt așteptările pe care le avem de la viitorul coleg?
Muncă ta se va desfășura atât de la birou, cât și pe teren, astfel că vei avea parte de mult dinamism și nu vei avea timp să te plictisești.
Ce presupune job-ul de agent imobiliar în cadrul companiei Virtual Imobiliare:
Ce îți oferim?
Descrierea companiei
Am pornit pe acest drum din dorința de a aduce o schimbare în domeniul imobiliar. În toți anii de activitate, am reușit să acumulăm suficientă experiență astfel încât să ne dăm seama ce putem face altfel. Nu ne dorim să intermediem o tranzacție, ci vrem să creăm o experiență pozitivă pentru toți cei implicați în acest proces.
Căutăm în permanență cele mai bune soluții pentru clienții noștri. La noi nu există "nu pot", ci doar "dă-mi puțin timp și găsesc o variantă".
Tot experiența ne-a învățat că transparența ne aduce numai beneficii atât nouă, cât și clienților noștri, astfel că încercăm să prezentăm tabloul fiecărui proiect cât mai corect și mai complet.
Ne dorim să ajutăm un număr cât mai mare de clienți să își găsească apartamentul mult visat. Această aspirație ne-a determinat să propunem tururile virtuale. Ne-am gândit la clienții noștri, la timpul lor care știm că niciodată nu este de ajuns și ne-am dorit să aducem vizionarea la ei acasă. Ne-am gândit și la vânzători, pentru care această variantă înseamnă păstrarea intimității casei pentru mai multă vreme, primind vizite doar atunci când suntem aproape siguri de încheierea tranzacției.
Ne propunem să fim mai mult decât o agenție imobiliară. Vrem să fim un integrator de soluții pentru casa ta, de la clădirea propriu-zisă și până la oferirea unor servicii conexe, precum administare de imobil, design interior și amenajări interioare, regim hotelier, home staging, flipping imobiliar (virtual investment), ne propunem să găsim cele mai bune opțiuni. Dorința noastră este să reușim să creăm o experiența cât mai plăcută și facilă pentru toți clienții noștri.
Te așteptăm la Virtual Imobiliare pentru a găși împreună casă mult visată.