Te consideri o persoană organizată, disciplinată și îți place să duci lucrurile la bun sfârșit?
HR Design recrutează pentru clientul său - o companie reprezentativă, cu magazine de vânzare de produse premium și de consum general – un Lucrător Comercial – Gestionar Marfă în Iași!
Pentru a-ți desfășura activitatea, e important:
- să rezolvi probleme și să previi apariția lor
- să lucrezi cu informații specifice și să aplici feedback-ul pe care îl primești
- să respecți procedurile de lucru
- să poți face față unor situații cu care te-ai mai întâlnit, dar și cu altele noi, diferite
- să ai cunoștințe de operare pe calculator și de limba engleză la nivel de bază
Experiența anterioară în gestionarea mărfurilor în domeniul retail (FMCG), constituie un avantaj.
Iată, în mod concret ce vei reuși să faci:
- Te ocupi de încărcarea și descărcarea mărfurilor livrate în magazin
- Așezi marfa pe raft conform cerințelor coordonatorului de magazin și a standardelor în domeniu (abilități de merchandiser)
- Te asiguri că produsele expuse nu au ambalaje deteriorate sau nu sunt expirate
- Organizezi stocul de marfă în depozitul magazinului și efectuezi inventarul periodic (lunar și ad-hoc)
- Ambalezi produsele care sunt apoi livrate către clienți
- Asiguri necesarul de cutii, pungi etc. pentru ambalare și livrare către clienți
- Pregătești pachetele/coletele pentru livrările provenite din comenzile online
- Deservești în paralel cele două locații ale magazinului (Nicolina și Centru)
Programul de lucru este de 40 ore/săptămână, în magazinele aflate în Iași, într-un mediu de lucru plăcut, optim pentru atingerea performanței.
Dacă nu mai stai pe gânduri, ne poți transmite CV-ul tău pentru a intra în procesul de selecție.
Pentru mai multe informații despre prelucrarea datelor personale în cadrul procesului de recrutare, vă rugăm să consultați informarea disponibilă pe site-ul nostru la adresa: https: //www. hrdesignconsulting. ro/gdpr/informare-prelucrare-date-pentru-recrutare-personal/